Ce m-au învățat șireturile mele

Șireturile mele nou-nouțe m-au învățat așa: că da,domne,mai sunt momente sau,chiar mai rău,mai sunt oameni în viață asta nebună care te împart în două pe neanunțate,mai ceva ca pe ultima felie de pâine la micul dejun. Și te pierzi de tine cel adevărat,nu-ți mai găsești capul (o fi el al tău,dar ca toate capetele cedează nervos la excesul de drame de duzină),nu-ți mai vezi picioarele de atâta fugit prin tine,de la tine până la tine,dintr-un colț în altul. Te mai zărești din când în când pe partea ailaltă a bulevardului,uneori ți se pare chiar că treci zebra din ambele sensuri. Dar știi că totul nu pote fi decât o farsă,altfel n-ai avea cum să simți că golul care te-a cotropit se umple de și mai mult gol.. dintr-un gol în altul și tot așa,ce mai,Iona al lui Sorescu cu burțile de pește reloaded. Vine însă și ziua când la coada de la chioșcul de lângă bloc,în fața ta,cu o pâine feliată și un bidon de cinci litri în mână stă.. tu. Ai fugi sau te-ai programa la un psiholog,așa-i? Ei bine,șireturile mele m-au învățat că cel mai frumos și mai sigur,atunci când te regăsești pe tine însuți,este să-ți faci o fundă! Mare și bine strânsă.