Spune-mi ce vrei

E caraghios şi trist deopotrivă. Ridicăm pe umerii noştrii orice industrie are în centru comunicarea, orice industrie ne aduce aproape. Dar suntem paralizaţi. Nu ştim cum să spunem ce vrem sau, mai rău, nici nu avem curajul să spunem. De parcă n-am înţeles că timpul chiar nu mai e de partea noastră. Să fie oare setea de poveşti ca-n basme? Habar n-am despre ce e vorba, ştiu că am obosit să regret jumătăţile de amintire, ochii pe care sunt dureros de multe şanse să nu-i mai văd vreodată şi, mai ales, ce aş fi putut fi eu într-o lume care spune ce vrea.

Nu vreau ateliere de făcut cozonaci, vreau să mă duc la bunica să mă uit la ea cum îi face, nu vreau cursuri de tango argentinian, vreau să ies în oraş să improvizez nişte tango alături de el, nu vreau workshopuri de fotografie, vreau să-mi iau rucsacul roşu şi să fotografiez cu ochii, mintea şi sufletul culturi şi oameni extraordinari. Vreau însă o şcoală de comunicare. Pentru că am uitat cum se face. Zău că am uitat. Mai nou, un refuz înseamnă pentru mine ce înseamnă pentru maratonişti zgomotul de start: fugi! În halul ăsta de sensibilă am ajuns la lipsa likeului din lumea reală.

Problemele vechi, previzibil, s-au accentuat: acum parcă mai rău ca oricând nu ştiu să spun „nu”, acum parcă mai rău ca oricând aleg confortul şi siguranţa, chiar dacă nu sunt în peisajul potrivit. Cine oare ne-a învăţat prostiile astea? Lucrurile bune vin dacă le aştepţi, nu le poţi avea pe toate, liniştea colibei tale te face fericit (aici e mâna lui Slavici)? Nu, lucrurile bune vin dacă le ceri, iar şi iar, cu voce tare, în faţa tuturor, ba da, le poţi avea pe toate, dacă spui şi faci ce îţi doreşti, cât despre liniştea colibei.. dacă îmi amintesc bine, personajele lui Slavici au sfârşit tragic, şi nu din cauză că au spus ce au vrut, ci din cauza unor defecte pe care le găsiţi explicate pe referate.ro.

Ştiu, trăim într-o lume în care succesul vine dacă eşti organizat, cu mintea limpede şi cu picioarele pe pământ, într-o lume care-şi trage seva din conceptul de Beneficiu, într-o lume în care compromisurile îţi pavează drumul către ceea ce crezi naiv că este marele tău vis. Mai ştiu însă ceva şi asta nu mi-o poate lua nimeni: pentru oamenii frumoşi şi buni, pentru oamenii care simţi că pot juca un rol incredibil în viaţa ta, pentru dragoste, trebuie să-ţi arzi agenda cu programul pe următorii ani, să rămâi repetent la şcoala care te învaţă să-ţi investeşti energia şi timpul în profitul de orice natură (oricum, aventura a fost mereu mai fascinantă cu genunchii juliţi) şi trebuie să ţii cont de ce simţi şi să spui, iar şi iar, cu voce tare, în faţa tuturor. Ai auzit Mark Zuckerberg, ai auzit?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: