PLIMBARE [PRIMA PARTE]

şi ieşi înfofolit, dar nu destul încât să-ţi împiedici gândurile să respire. ştii că trebuie să profiţi de momentul ăsta la maxim. ai nevoie de „hai să încercăm să ne punem ordine în viaţă” mai acut ca oricând. şi începi şi le înşiri şi nici tu n-ai putea spune precis când s-au acumulat toate datoriile sau toate responsabilităţile astea, mai mult sau mai puţin importante, mai mult sau mai puţin necesare. le tai de pe listă una câte una, pe cele ce-ţi rămân le împachetezi, le..

nu e o oră la care oamenii legaţi cu celuloză de locuri sau de alţi oameni ar trebui să fie afară, şi totuşi, cu mersul grăbit sau legănat, cu pungi sau ghiozdane, cerşind glorie sau pateuri cu brânză fierbinte, contribuie din plin la mocirla avangardistă. mecanic, fără să-şi pună problema actualităţii, se îndreaptă către falsul scop îmbrăţişat când frica de a mai fi cu desăvârşire singuri le-a secerat şi celălalt picior al curajului. beat-uri sinistre te conectează la noul capitalism, dar în ultima secundă în care ai putea face la dreapta, omuleţul verde, despre care nici după atâtea decenii nu ai aflat la câte secunde apare, te salvează.

şi-i vezi vânzându-şi sufletul odată cu lingurile de lemn. şi-i vezi placizi şi nepăsători la absurdităţile ce ţin loc de zgomot de fundal, alături de claxoanele taximetriştilor turbaţi şi ale salvărilor neputincioase. şi-i vezi la coadă la covrigăriile cu covrigii cât antebraţul la 1 leu, şi-i vezi în episoadele penibile cu care are de-a face orice relaţie crudă de amor la început sau la sfârşit. și-ţi aminteşti ce groază ţi-e de penibil şi te întrebi iar cum pot ei, după atâtea experienţe, să ignore semnele. şi le vezi bucuria seacă pentru oferte care îi fură mai mult decât oricare altele, şi-i vezi pierzându-se prin Pasajul Latin, a cărui existență, întrebaţi la 2 metrii de el, ar pune-o sincer sub semnul întrebării. și-i.. până când, deasupra unei shaormerii virile şi pop, te loveşti de un panou uriaş cu „Isus a spus:”Trebuie să te renaşti” Eşti pregătit? 0726BIBLIA” şi gata, acum ești sigur că lumea e pierdută doar din vina ei şi că tocmai de asta, dacă am trăi în urmă cu câteva secole, nici îndeplinirea acelei ultime dorinţă de a fi îngropaţi în zambile nu ar merita-o.

prieteniile dintotdeauna vin la braţ cu cele vechi. vă ciufuliţi, vă alintaţi, vă întrebaţi, vă promiteţi, vă daţi iar drumul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: